Follow us on Social Media

Primii 10 pași către o viață fără plastic

Primii 10 pași către o viață fără plastic
Primii 10 pași către o viață fără plastic

Crezi că este posibilă o viață fără plastic? Te întrebi cum să faci acest lucru sau măcar să încerci?

Mai jos sunt 10 pași și exemple pentru fiecare dintre aceștia.

Nu trebuie să începi cu toate sfaturile din prima zi, alege-le pe cele care îți sunt cele mai la îndemână pentru o săptămână.

Pasul 1 – Nu tot plasticul este reciclabil.

Ei bine, da. Cel mai întâlnit plastic este PET-ul. Da, recipientul pe care îl întâlnești peste tot. Există totusi și alte forme de plastic, unele fiind reciclabile, altele nu. Cel mai simplu este să învățăm să citim codul de plastic de pe fiecare produs. Fiecare produs are, de obicei în partea de jos, menționat codul de ambajal. Mai jos este clasificarea acestor coduri, un fel de alfabet al plasticului.

Pasul 2 – Renunță la pungile din plastic, indiferent că sunt cele la sul/rolă sau cele mai groase.

Este cea mai la îndemână soluție și cea mai sănătoasă. Chiar dacă cele mai multe produse sunt ambalate în plastic, în ultimul timp au apărut alternative suficiente pentru majoritatea produselor de larg consum.

Renuntă la pungile din plastic. Astfel, pentru legume și fructe, cea mai înțeleaptă decizie este de a-ti cumpăra saci/sacoșe din material textil. Îi poți refolosi și astfel contribui la diminuarea cantităților de pungi din plastic foarte subțire, nereciclabil. Fiecare dintre noi produce peste 300 pungi din plastic în fiecare an, acestea ajungând în natură, în gropile de gunoi sau în incineratoare.

Viața unei pungi din plastic este de aproximativ 3 ore.

Pasul 3 – Renunță la apa îmbuteliată

Fie că ești acasă sau la birou, folosește cât de mult poți apa filtrată. La cană, aparat de filtrat sau un sistem de filtrare directă a apei de la robinet, aceste soluții sunt la îndemâna fiecăruia.

Poate că ți se pare că printr-un PET cumpărat nu produci un impact negativ prea mare mediului. Dar gândește-te că 1 milion de sticle PET sunt cumpărate în fiecare minut în întreaga lume. Acest deșeu ajunge de cele mai multe ori în natură. Putem vedea și noi acest lucru în păduri, pe Dunăre sau pe râuri care sunt sufocate de pet-uri. Dacă te mai gândești că un PET trăieste câteva sute de ani…

ID 120452798 © Hafakot | Dreamstime.com

Pasul 4 – Renunță la produsele din plastic de unică folosință

Cea mai mare cantitate de produse de unică folosință este nereciclabilă.

Tacâmurile, paharele, farfuriile și tot felul de caserole din plastic sunt realizate din materiale nereciclabile (de văzut alfabetul plasticului). Acasă sau la locul de muncă, folosește veselă reutilizabilă. Atunci când comanzi de mâncare la telefon sau când mergi să-ti cumperi mâncare la pachet, specifică în mod expres că nu dorești tacâmuri. O cantitate mai mică de tacâmuri consumată de un magazin de mâncare duce la scăderea cererii către producători și în acest mod scade și cantitatea de produse comercializate.

Folosește căni sau pahare din sticlă și ceramică.  Când mergi la o cafenea, cere băutura la cană.

Renunță și la paiele din plastic, definitive sau alege o variantă de pai din metal sau hârtie.

Nu mai consuma zahăr la plic. Înlocuiește-l acasă sau la birou cu un borcan sau un recipient special de tip dozator de zahăr. Prin această schimbare diminuezi cantitatea de hârtie și plastic dar și de zahăr nefolisit.

ID 149971543 © Photka | Dreamstime.com

Pasul 5 – Cumpără la vrac sau achiziționează produse care îți ajung cât mai mult.

Una dintre cele mai prietenoase cu mediu metode de a cumpăra produse este cea a achiziționa produse la vrac. În România această soluție redevine utilizată, dar totuși suntem departe de a avea un impact real. Legume, fructe, biscuit, cereale și alte produse sunt disponibile sub această formă.

Un alt sfat important este pentru produsele care nu au o înlocuire eco uzuală. De exemplu pentru pasta de dinți, deodorant, cosmetice, detergenți, gel de duș, șampon etc.  Dacă nu îți este la îndemână să-ti prepari propria pastă de dinti (există numeroase rețete și poate avea și un gust mult mai plăcut), deodorant, produse de curățenie sau altele menționate anterior, achiziționează aceste produse într-un ambalaj de o cantitate mai mare, astfel încât să nu cumperi aceste produse în fiecare lună. Îți recomandăm produsele ecologice care au ambalaje din plastic reciclat și care nu conțin substanțe toxice.

ID 148499982 © Anzebizjan | Dreamstime.com

Pasul 6 – Achiziționează produsele locale, neambalate.

Una dintre cele mai mari provocări ține de alimentația de zi cu zi. Foarte multe produse oferite astăzi pentru consum nu sunt produse local, chiar dacă unele dintre acestea sunt cultivate și în țara noastră. De aceea, te încurajăm să folosești piața și să încerci să achizitionezi de la persoane care produc local. Atenție la etichete, deoarece multe produse din piețe au parcurs mulți km pentru a ajunge să fie vândute în România. O altă soluție sunt magazinele de tip retail, acestea au făcut parteneriate importante cu cooperative agricole în vederea comercializării produselor autohtone.

Renunță să mai cumperi produse ambalate individual (avocado, fructe exotice etc). Consumul acestor produse ambalate crește cantitatea de plastic de unică folosință, încurajează producătorii să transporte produsele ambulate individual și au un efect negative asupra produsului.

Pasul 7 – Folosește produse de igienă și îngrijire ecologice

Plasticul este întâlnit astăzi în tot mai multe produse folosite zilnic de fiecare dintre noi. Există numeroase produse confecționate din plastic si care au înlocuitori în produse prietene cu natura.

Periuțele de dinți,  produsele de îngrijire personală, bețisoarele de urechi sunt confecționate total sau parțial din plastic. În locul acestora există astăzi produse din lemn, reutilizabile, din bumbac organic care nu au un impact negativ asupra mediului la fel de mare ca cele tradiționale.

Pasul 8 – Fii EcoFashion și alege îmbrăcăminte fără poliester.

Atunci când decizi să îți reînoiești garderoba citește eticheta și fii atent la materialul din care este realizat produsul pe care îl dorești. În industria fashion poliesterul, nailonul, acrilul și vâscoza sunt des întâlnite, deoarece este sunt mai ieftin decât materialele naturale. Însă pe lângă faptul că sunt neprietenoase cu mediu, studiile arată că hainele sintetice au fost asociate de-a lungul anilor cu probleme de sanatate, precum distrugerea lenta a sistemului imunitar, probleme de comportament si dezechilibre hormonale. Înlocuiește-le cu produse din bumbac, deoarece sunt mai sănătoase și arată mult mai bine.

Alege bumbacul organic, acesta fiind special cultivat pentru industria textilă. Nu arunca hainele pe care nu le mai porți, donează-le în campanii special organizate sau către persoane despre care știi că au nevoie.

Pasul 9 – Fii ambasador pentru o viață fără plastic.

Ajută-ți prietenii să conștientizeze impactul negativ al plasticului asupra mediului și devin-o ambasador pentru o viață fără plastic.

 Postează pe rețelele sociale fotografii și povestește tuturor experiența ta în a găsi alternative la plastic. Promovează articole care îndeamnă la un consum responsabil față de mediu.

Implică-te ca voluntar în organizații nonguveramentale de mediu și alătură-te astfel comunităților care au aceleași valori ca și tine.

Pasul 10 – Colectează separat plasticul și contribuie la reciclarea acestuia

Chiar dacă produci mai puțin plastic asigură-te că deșeurile produse sunt colectate separat și că urmează să fie reciclate. Sortează deșeurile acasă sau la birou, spală-le înainte de a le arunca și verifică lista de coduri de ambalaje pentru a vedea dacă sunt sau nu reciclabile. Dacă blocul/biroul tău nu este dotat cu instrastructură de colectare separată, transportă deșeurile la cel mai apropiat punct de colectare (poți verifica aici: https://hartareciclarii.ro/ )  sau folosește aparatele de colectare pentru ambalaje amplasate în magazinele Kaufland sau în alte centre de retail/comerciale (https://www.kaufland.ro/utile/avantaje/automate-reciclare.html). 

Plasticul a devenit în ultimii ani prezent din ce în ce mai mult în viețile noastre. Acest lucru a adus cu el atât avantaje cât și dezavantaje. Plasticul a devenit soluția pentru orice – ambalare, transport, producție etc. Cu toate acestea, puțini s-au gandit ce se va întâmpla cu acest plastic produs.

ID 110568809 © Atul Kongari | Dreamstime.com

În încheiere, te invităm să urmărești un filmulet care sperăm să te motiveze să-ti schimbi comportamentul.

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *