Cetățeni activi pentru servicii publice de calitate la nivel local

Finanțatori:

Active Citizens Fund

Parteneri:

Societatea Academică din România

Proiectul, inițiat de Societatea Academică din România în parteneriat cu Asociația Act for Tomorrow, își propune să contribuie în mod direct la îmbunătățirea calității vieții urbane prin implicarea cetățenilor, în principal a tinerilor, prin determinarea autorităților urbane să asigure servicii publice de calitate.

Concret, sunt vizate educația, transportul public local, respectiv gestionarea deșeurilor prin activități de monitorizare a unor indicatori relevanți la nivelul a 47 de municipalități (40 reședințe de județ, București + 6 sectoare), prin selectarea și formarea a 80 de cetățeni, urmate de campanii de advocacy pentru fiecare dintre cele 3 servicii publice în 8 municipii selectate pentru intervenția grupurilor de implicare locală constituite. Demersurile vor ținti în primul rând respectarea normelor în vigoare privind cele trei servicii publice, și anume Legea educației, a serviciilor de transport public local, a pachetului normativ privind deșeurile, dar și cadrul normativ secundar.

De asemenea, vor fi dezvoltate instrumente utile monitorizării calității serviciilor publice și implicării cetățenilor prin activități de watchdog și campanii de advocacy la nivel local, dar și un transfer de bune practici de mobilizare comunitară cu ajutorul partenerului Vellenes Fellesorganisasjon.

În cadrul proiectului Act for Tomorrow va realiza o serie de sesiuni de conștientizare civică și de mediu. Totodată, vom fi implicați în monitorizare și în desfășurarea campaniilor de advocacy referitoare la gestionarea a deșeurilor.