Turism Fără Deșeuri

Parteneri: Kaufland România

Descriere:

Proiectul „Turism Fără Deșeuri” a fost lansat în vara lui 2022 și și-a propus pregătească 5 cele mai importante locații turistice din țară (Constanța, Transfășărășan, Cheile Turzii, Valea Prahovei) pentru sezonul estival prin ecologizări cu sprijinul voluntarilor. Proiectul a fost lansat de Ziua Mediului (5 iunie) și a constat 5 sesiuni de ecologizare prin mobilizare comunitară și a ONG-urilor locale cu scopul de a colectarea minim 5 tone de deșeuri.

Timp de o lună, în perioada 4 – 25 iunie 2022, peste 450 de angajați Kaufland din toată țara, turiști și locuitori din Constanța, Pitești, Turda, Cluj-Napoca și Ploiești s-au transformat în voluntari pentru a participa la 5 sesiuni de ecologizare. Aceștia și-au unit forțele și au strâns împreună peste 1100 saci cu gunoi de peste 9.600 kg, din care 7667 kg de plastic din destinații emblematice pentru turismul românesc precum Constanța (Digul Pescăriei), Transfăgărășan, Cheile Turzii (Cheia) și Valea Prahovei (Breaza).

Ulterior a fost demarată campania online #TurismFaraDeseuri cu scopul de a transforma comunitatea de pe Instagram, dar și oamenii iubitori de natură și călătorii de pe platformă, în generatori de conținut și interacțiuni și Intervenție și ecologizare. Campania online a fost gândită sub forma unui concurs (giveaway) prin care le-am propus tuturor celor care se plimbă în România să schimbe poza cu paharul plin de băutură cu una cu deșeul găsit în călătoriile lor.

Am promovat atât campania, cât și giveaway-ul prin activarea a 11 influenceri, cărora li s-au adăugat în mod organic alți 21 de influenceri și micro-influenceri de travel, parenting, lifestyle, cultură civică și mediu.

Campania a avut și activări Offline la UNTOLD printr-un giveaway Unforgettable Untold Experience, cu premii precum: Meet and greet: artists, Back of the stage experience, Meet and greet: influencers. Activarea a fost promovată printr-o expoziție din lemn în formă circulară cu fotografii din campanie și cu ajutorul #RecycleBOT, un robot care sortează deșeurile și oferă premii.

Plaje Fără Deșeuri – Am realizat activări #TurismFaraDeseuri în fiecare weekend din perioada 22.07-01.09, pe plajele Reyna Beach Constanța și Nomad Năvodari, unde am promovat campania în rândul turiștilor care alegeau să colecteze în infrastructurile de colectare separată a deșeurilor în formă de animale marine gigant instalate de asociația noastră.

Bicaz CleanupCamp – în perioada 26-28.08 a avut loc Bicaz CleanupCamp, un eveniment de ecologizare în care peste 300 de voluntari din 21 de județe, au campat timp de 3 zile pe malurile lacului. În acest context am activat campania #TurismFaraDeseuri printr-un InstaCort și un concurs la fața locului cu mecanismul giveaway-ului descris mai sus. Cele mai frumoase 6 stories au primit câte un hamac la finalul taberei, iar pe toți ceilalți i-am înscris în și în concursul pentru dronă.

România are nevoie de turişti responsabili, cărora să le pese de natură și e nevoie să ne unim forţele pentru a nu lăsa ca cele mai frumoase locuri din ţara noastră, pe care le îndrăgim să ajungă istorie, drept urmare vom continua campania și în 2023.

Rezultate 2022:

Deșeuri colectate: 9.600 kg

Plastic colectat 7.600 kg

Voluntari mobilizați: 750

Evenimente ecologizare: 6

Story-uri și postări generate: 521

Influenceri care au promovat campania: 32

Locații din care s-a postat: 170