Hai în echipă!
Sunt două moduri prin care te poți alătura echipei noastre:
Primul, și cel mai simplu, este de a te alătura ca voluntar. Pentru a face acest lucru trimite-ne un email la voluntar@actfortomorrow.ro însoțit de motivația ta.
Al doilea mod prin care poți deveni parte a echipei ActForTomorrow este să urmărești anunțurile de locuri de muncă, atunci când avem posturi disponibile.
- Echipa Act for Tomorrow se mărește! Căutăm colegi pentru rolurile de Facilitator sesiuni de formare și Asistent de proiecte.
- 2023 a adus numeroase noi proiecte și provocări pentru asociația noastră, așadar lansăm oportunitatea pentru două persoane de a lucra cu noi și de a ne oferi sprijinul în programele și campaniile derulate.
- Asistentul de proiecte va asigura suportul administrativ și logistic al proiectelor asociației, va participa și va oferi sprijin pentru organizarea evenimentelor asociației și va monitoriza activitățile. Vezi aici prinicipalele responsabilități și profilul pe care îl căutăm.
- Facilitatorul sesiunilor de formare va oganiza și livra traininguri/sesiuni de formare în domeniul protecției mediului pentru cadre didactice, elevi și angajați din companii, și în domenii precum comunicare, managementului resurselor umane, management de proiect, scriere de proiecte și va dezvolta metodologiile și conținutului sesiunilor de formare. Vezi aici prinicipalele responsabilități și profilul pe care îl căutăm.
- Trimite-ne CV-ul tău până pe contact@actfortomorrow.ro până pe 10 martie 2023.
- Căutăm Responsabil Comunicare pentru Start ONG
- Te consideri o persoană cu inițiativă, creativă și cu experiență cu lucrul într-un ONG?Suntem în căutarea unei colege sau a unui coleg care să se alăture echipei noastre, în rolul de Responsabil Comunicare al programului Start ONG.
- Ne dorim o persoană proactivă, familiarizată cu lumea ONG-urilor, care va realiza activități de comunicare ale programului și care va oferi sprijin ONG-urilor din comunitatea noastră pentru comunicarea proiectelor finanțate, ajutându-le astfel să se dezvolte.
- Te așteptăm în echipa Start ONG. Fișa de post o regăsești aici.
- Rolul este full-time, la sediul nostru din București.
- Trimite-ne CV-ul tău pe adresa contact@actfortomorrow.ro, până la data de 15.02.2023. Te așteptăm!
- Echipa Act for Tomorrow se mărește!
- Dorești să contribui la creșterea suprafețelor împădurite din România, să pui bazele unor noi păduri urbane prin care creștem suprafețele de spațiu verde din orașe, ai studii în domeniul silviculturii sau ești la început de drum în domeniu și vrei să faci parte dintr-o echipă energică, preocupată de grija pentru mediu?
- Căutăm noi colegi pentru rolurile de Coordonator Plantări, Inginer Silvic și Asistent Silvic care să ne ajute să punem noi păduri pe harta României, să le întreținem pe cele existente și să ne ofere sprijinul în organizarea evenimentelor de voluntariat.
- Coordonatorul de Plantări asigură coordonarea, monitorizarea implementării și raportarea către finanțatori a programelor de plantare. Vezi aici prinicipalele responsabilități și profilul pe care îl căutăm.
- Inginerul Silvic pe care-l căutăm va realiza activitățile necesare pentru înființarea de noi corpuri de pădure, va monitoriza și coordona lucrările de întreținere la pădurile plantate. Vezi aici prinicipalele responsabilități și profilul pe care îl căutăm.
- Asistentul Silvic dorit este student sau absolvent de Silvicultură/Horticultură și va ajuta la înființarea de noi corpuri de pădure și la monitorizarea acestora sub coordonarea inginerilor silvici. Vezi aici prinicipalele responsabilități și profilul pe care îl căutăm.
- Pozițiile deschise se potrivesc atât persoanelor la început de drum în domeniul silviculturii, cât și celor care au experiență, care locuiesc în București, numitorul comun fiind dorința de a învăța și respectul față de natură.
- Trimite-ne CV-ul tău până pe 14.02.2022 pe contact@actfortomorrow.ro.
- Dacă știi pe cineva cu studii sau experiență în silvicultură, trimite-i anunțul acesta.
- Echipa Act for Tomorrow se mărește!
- Căutăm coleg/colegă Junior Graphic Designer care să facă parte din echipa Act for Tomorrow și să se implice alături de noi în dezvoltarea de noi proiecte și campanii, prin care construim o Românie mai verde și mai curată.
- Ești la început de drum în lumea graficii și vrei să îți dezvolți competențele și în același timp să contribui la o lume mai verde? Ești prieten cu Photoshop-ul și Illustrator și vrei să ai ocazia să creezi conținut vizual de impact pentru campanii naționale de sustenabilitate? Ți-ar plăcea ca rezultatele muncii tale să fie nominalizate în cele mai importante competiții de comunicare din România?
- Dacă ai răspuns Da! la aceste întrebări, înseamnă că locul tău e în echipa Act for Tomorrow.
- Ne dorim un grafician junior care să aibă minim 1 an experiență în poziții relevante/internship-uri/ colaborări, care să creeze conținut vizual cât mai atractiv și eficient, prin care să comunice informații într-un mod în care inspiră și educă comunitatea și să își aducă aportul cu idei la brainstorming-urile făcute de echipa de comunicare.
- Aici găsești toate atribuțiile și profilul candidatului pe care ni-l dorim: link
- Postul se desfășoară în regim full-time, iar activitatea se desfășoară la biroul nostru din București. Dacă te regăsești în descrierea de mai sus, trimite-ne CV-ul și portofoliul tău până 5.12.2021, pe adresa contact@actfortomorrow.ro, cu subiectul Graphic Designer.
- Dacă acest anunt nu prezintă interes pentru tine, dar știi pe cineva căruia i s-ar potrivi, ne-am bucura să dai de veste mai departe.
Sezonul de plantare se apropie cu pași repezi, așa că ne deschidem porțile și căutăm un nou coleg/colegă care să coordoneze programele de plantare implementate de asociația noastră.
Dacă îți dorești ca prin munca ta să contribui la creșterea suprafeței de păduri din țara noastră, ai experiență de minim 2 ani în poziții de coordonare, în sectorul ONG sau în mediul privat, ai permis de conducere și ești disponibil pentru deplasări pe teren, atunci locul tău este în echipa noastră!
Iată care vor fi principalele tale responsabilități:
– vei asigura coordonarea, monitorizarea implementării și raportarea către finanțatori a programelor de plantare desfășurate de Act for Tomorrow;
– vei coordona evenimentele de voluntariat care au scopul înființării de noi corpuri de pădure;
– vei realiza vizite de monitorizare la pădurile plantate și la lucrările de întreținere;
– vei identifica noi suprafețe unde se pot realiza acțiuni de împădurire și vei menține relația cu instituțiile publice locale din aceste comunități;
– vei gestiona relația cu furnizorii;
– vei asigura și gestiona materialele necesare proiectului;
Postul se desfășoară în regim full-time, iar activitatea se desfășoară la biroul nostru din București în proporție de 50%, iar 50% este considerată a fi muncă de teren – deplasări + evenimente de plantare.
Dacă te regăsești în descrierea de mai sus, trimite-ne CV-ul tău și o scurtă scrisoare de motivație, până pe 31 octombrie 2022, pe adresa contact@actfortomorrow.ro.
Fișă de post disponibilă aici.
Deschidem porțile și căutăm noi colegi, care să facă parte din echipa Act for Tomorrow, să se implice alături de noi în dezvoltarea de noi proiecte și campanii și să ne ajute să ducem mesajul nostru mai departe.
Dacă îți dorești ca prin munca ta să transformi în fiecare zi lumea într-un loc mai bun pentru generațiile viitoare, atunci locul tău este în echipa noastră!
Căutăm noi colegi pentru următoarele roluri:
Specialist Comunicare: Ai mereu cuvintele la tine, iar din orice informație îți trece prin fața ochilor poți extrage conținutul perfect pentru o postare în social media? Vezi aici prinicipalele resposabilități și profilul pe care îl căutăm.
Project manager: Organizarea și capacitatea de coordonare sunt două dintre punctele tale forte și vrei ca prin munca pe care o faci zi de zi să contribui la un mediu mai curat? Vezi aici prinicipalele resposabilități și profilul pe care îl căutăm
Dacă te regăsești în descrierile unuia dintre posturile deschise, trimite-ne CV-ul tău până marți, 16.08.2022, pe adresa contact@actfortomorrow.ro. Nu uita să specifici în subiect pentru care dintre posturi aplici.
Alătură-te ca voluntar
Dacă îți plac proiectele noastre și vrei să te alături ca voluntar, trimite-ne un email pe adresa voluntar@actfortomorrow.ro.
Donează
Susține-ne și contribuie la dezvoltarea unei lumi mai bune, mai responsabile și mai curate chiar și de acasă:
Redirecționează 3.5% și contribuie alături de Act for Tomorrow la protejarea mediului!
Dacă te numeri printre membrii comunității Act for Tomorrow, dacă ai fost la măcar unul dintre evenimentele noastre de voluntariat și ți-a plăcut, sau dacă ne urmărești pe Facebook sau Instagram și îți place ce comunicăm, atunci acest mesaj este pentru tine.
În ultimii 4 ani, am clădit o adevărată comunitate de oameni pasionați de fapte bune și implicare. De la an la an, am încercat să vă oferim noi experiențe de voluntariat de calitate, prin care nu doar că ne aducem contribuția la protejarea mediului, ci ne conectăm cu oameni care ne inspiră și ne bucurăm de timpul petrecut împreună. Fie că este vorba despre plantări, ecologizări sau activități prin care creștem gradul de conștientizare cu privire la obiceiurile ecologice, căutăm mereu modalități de a avea un impact pozitiv în comunitate.
Credem că a rămâne informat și a fi inspirat sau motivat să acționezi sunt două lucruri care merg mână în mână, de aceea suntem mereu în căutarea celor mai recente știri de mediu, pe care să le aducem către voi. Și, desigur, nu încetăm niciodată să visăm la un viitor mai bun, așa că lucrăm constant la a dezvolta proiecte inovatoare, care să răspundă problemelor de mediu din România.
Îți mulțumim că ai făcut parte din călătoria noastră de până acum. Ne poți susține în continuare și prin redirecționarea a 3.5% din impozitul pe venit către asociația noastră, pe platforma Redirectioneaza.ro. Durează mai puțin de 2 minute și ne-ar ajuta să ne continuăm munca făcută din dragoste pentru natură și un mediu mai curat.
Dacă ești persoană juridică, redirecționează 20%
din impozitul pe profit datorat statului
Pași necesari
Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua.
Donează prin transfer bancar
direct în contul Asociației Act For Tomorrow
Detalii necesare
NUME BENEFICIAR:
BANCA:
IBAN: