O Românie curată începe de acasă

Partener:

P&G România


Descriere:

Proiectul „O Românie curată începe de acasă” se află în prezent la a V-a ediție și își propune să atragă atenția asupra importanței colectării și reciclării deșeurilor, un demers important atât pentru generațiile de astăzi cât și pentru cele viitoare. Mai mult de atât, ne dorim să promovăm alături de P&G o cultură a responsabilității civice și sociale în rândul cetățenilor și de a-i educa pentru îmbunătățirea calității vieții într-un mod sustenabil.  În cei 6 ani de proiect, am reușit să colectăm 22 de tone de deșeuri, cu sprijinul a 3000 de voluntari din 22 de orașe.

Campania a crescut de la o ediție la alta, devenind un îndemn la acțiune, care poate fi ușor urmat de fiecare dintre noi. Mișcarea reunește voluntari P&G, ONG-uri și comunități locale într-un efort de a curăța zonele poluate cu deșeuri din țară. Proiectul încurajează comunitățile să se implice în mod voluntar pentru ecologizarea arealelor naturale la nivel local și le oferă ocazia de a face voluntariat pentru a construi orașe mai curate.

În primăvară lui 2022 am ajuns în noi orașe din România, unde am mobiliza comunitățile locale pentru o misiune comună: să construim o Românie mai verde și mai curată, chiar de la noi de acasă. Împreună am curățat zonele din apropierea localităților, care sunt în prezent sufocate de deșeuri. După 2 ani de pandemie, ne-am bucurat de ocazia de a face voluntariat, de a ne reîntâlni unii cu ceilalți și de a simți din nou că aparținem unei comunități. Alături de voluntarii implicați am curățat zonele sufocate de deșeuri din Pitești, Snagov, Timișoara, Craiova și Constanța.

În misiunea de a construi o Românie mai verde și mai curată s-a alăturat în acest an și Vladimir Drăghia, care ne ajută prin exemplul personal, să ducem vestea mai departe, prin îndemnarea la implicare în curățenia de lângă casă. Împreună cu el, am dezvoltat un concurs prin care le oferim șansa tuturor celor care ne arată cum ecologizează un spațiu verde, să câștige kituri de petrecut timpul în natură într-un mod sustenabil.

În noiembrie 2022, alături de 47 angajați P&G și însoțitorii lor, am plantat 210 platani pe o distanță de 2 km, de-a lungul pistei de biciclete dintre orașul Urlați și comuna Cherba, județul Prahova. Platanii sunt arbori rezistenți la ger, secetă, fum și praf, iar aliniamentul verde creat are rol în protejarea coridorului velo-pietonal dintre cele două localități.

În 2023, 453 de voluntari ne-au ajutat să redăm comunităților locuri curate de care să se bucure, în Pădurea Băneasa (București), zona Gării de Nord (Ploiești), Pădurea Drăgoieni (Târgu-Jiu), zona Amfiteatrului Dacic (Deva) și malul râului Ampoi (Alba Iulia). Voluntarii au intervenit în zonele afectate de prezența deșeurilor, care deveniseră terenuri-problemă.

Proiectul ‘O Românie Curată Începe de Acasă’ a fost lansat acum 6 ani, în 2018, pentru a ajuta la protejarea naturii în România. Campania a crescut de la o ediție la alta, devenind un îndemn la acțiune, care poate fi ușor urmat de fiecare dintre noi. Mișcarea reunește voluntari P&G, ONG-uri și comunități locale într-un efort de a curăța zonele din țară. În ultimii ani, au fost implicați peste 1.900 de voluntari și mai multe zone au fost curățate în Prahova, Giurgiu și Ilfov. În același timp, peste 1.000 de elevi au fost instruiți cu privire la obiceiurile de viață sustenabile de acasă și în comunitățile lor.

Felicităm voluntarii care au fost alături de noi pe tot parcursul proiectului și ne-au ajutat să atingem rezultatele îmbucurătoare din perioada 2018-2023: 

22 tone de deșeuri colectate

• 22 orașe 

• 3.000 voluntari implicați 

• 20 de Eco-Profesori

• 1035 Eco-Elevi 

• 5 școli participante

• 10.200 copaci plantați





Rezultate 2023

 

  • 453 de voluntari implicați
  • 15.598 kg deșeuri colectate
  • 5 locații ecologizare: Pădurea Băneasa (București), zona Gării de Nord (Ploiești), Pădurea Drăgoieni (Târgu-Jiu), zona Amfiteatrului Dacic (Deva) și malul râului Ampoi (Alba Iulia)

Rezultate 2022


  • 5 locații ecologizate 
  • 500 de voluntari implicați
  • 3.000 kg deșeuri colectate
  • 210 platani plantați de-a lungul a 2 km alături de 47 de voluntari


Rezultate 2021


  • 12 locații ecologizate 
  • 1.920 de voluntari implicați
  • 1.055 de elevi și profesori formați
  • 14.5000 kg deșeuri colectate