ReCircular
ReCircular este un proiect de economie circulară dezvoltat de Act for Tomorrow în parteneriat cu OMV Petrom și Autonom pentru a transforma resursele neutilizate din mediul privat în sprijin real pentru comunitățile vulnerabile și pentru a crea produse circulare cu valoare nouă. Programul a facilitat pregătirea, colectarea și redirecționarea bunurilor care puteau fi reutilizate, reparate sau recondiționate, conectând companiile cu instituții sociale și educaționale din întreaga țară.
În cadrul proiectului au fost colectate și gestionate resurse variate – mobilier, echipamente, haine, rechizite, jucării și alte bunuri care puteau primi o nouă viață. Școli, centre de tineret, centre pentru vârstnici, spitale, ONG-uri și alte instituții cu rol social au beneficiat de aceste resurse, în funcție de nevoile identificate și evaluate.
ReCircular a fost lansat oficial ca program național după o perioadă de pilotare și a continuat să fie implementat, extinzându-se treptat prin parteneriate cu companii care au ales să contribuie fie prin donarea de resurse, fie prin sprijin financiar pentru dezvoltarea infrastructurii necesare reparării și recondiționării bunurilor. Programul a inclus și dezvoltarea unui atelier dedicat producerii de mobilier circular – de la soluții modulare pentru școli, la piese adaptate mediului corporate sau spațiilor urbane.
Prin ReCircular, Act for Tomorrow a demonstrat că economia circulară poate deveni un mecanism accesibil și eficient pentru reducerea risipei, sprijinirea comunităților și crearea unor modele sustenabile de gestionare a resurselor, proiectul continuând să fie implementat și în prezent.
Alte Proiecte
GreenACT
Construim o lume fără deșeuri prin proiecte educaționale în școli, companii și comunități locale.
PlantACT
Dăm naștere sau înființăm corpuri noi de păduri în toată România, pe suprafețe neproductive.
Află mai multe