Partener:
Kaufland România, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, RetuRO
Campionatul Reciclării este prima campanie națională de educație pentru mediu concepută pentru a promova Sistemul de Garanție-Returnare, care pune reflectorul pe școlile din țară ca primi agenți ai schimbării. Campania, inițiată de Asociația Act for Tomorrow și Kaufland România, în parteneriat cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și RetuRO, s-a desfășurat în perioada martie-iunie 2023, reușind să vină în întâmpinarea programului național Săptămâna Verde.
Organizat în prima parte a anului 2023, în perioada martie-iunie, Campionatul Reciclării și-a propus să informeze și să familiarizeze populația cu Sistemul de Garanție-Returnare pentru ambalaje primare nereutilizabile. În acest context, Campionatul Reciclării a fost organizat sub forma unei competiții interșcolare de colectare a deșeurilor, cu premii în valoare de peste 250.000 de lei. Scopul principal al proiectului a fost promovarea colectării deșeurilor de ambalaj prin infrastructura de colectare specifică SGR din mediul urban, pusă la dispoziție de Kaufland România, singura rețea națională de retail din țară dotată complet cu automate de colectare a deșeurilor de ambalaje.
Pe lângă activitatea de colectare separată a deșeurilor, proiectul a integrat două activități cheie de educație ecologică. Într-o primă etapă, cadrele didactice au participat la sesiuni de formare organizate de Act for Tomorrow, în cadrul cărora au învățat cum să susțină o lecție de educație pentru mediu, dobândind în special noțiuni de bază din sfera gestionării deșeurilor și a economiei circulare. În cea de-a doua etapă, cadrele didactice formate au adus subiectul gestionării responsabile a deșeurilor în sălile de clasă.
În total, în cadrul proiectului, au fost colectate peste 2,6 milioane de ambalaje (PET, conserve, sticle de sticlă). În cadrul activităților de educație ecologică, 4.165 cadre didactice au fost pregătite în cadrul sesiunilor de formare, iar 31.965 elevi au participat la ore de educație pentru mediu facilitate de profesorii pregătiți în cadrul proiectului.
Campionatul Reciclării a reușit să aducă cadrele didactice, elevii și familiile acestora mai aproape de infrastructura de colectare, să formeze cetățeni mai implicați și să mobilizeze comunitățile din întreaga țară în jurul unei misiuni comune – aceea de a contribui la orașe mai curate, în care deșeurile nu mai reprezintă o problemă, ci devin o resursă din care întreaga comunitate are de câștigat.
Rezultate
- 2.6 milioane deșeuri de ambalaje, cântărind 260.424 kg
- 43.111 kg de ambalaje de plastic
- 5.015 kg de deșeuri de metal
- 212.298 kg de deșeuri de sticlă
- 31.965 elevi participanți la ore de educație pentru mediu
- 1278 lecții Eco-Elevi
- 4.165 cadre didactice pregătite în cadrul a 40 de sesiuni de formare
- 272 de școli
- 40 de județe
- 10 premii în valoare de peste 250.000 de lei
Premiul I (100.000 lei) - Colegiului Național de Informatică „Carmen Sylva” Petroșani, județul Hunedoara
Premiul II (50.000 lei) - Școala Gimnazială „Turóczi Mózes” din Târgul Secuiesc, județul Covasna
Premiul III (25.000 de lei) - Şcoala Gimnazială Specială Paşcani, județul Iași
7 premii regionale în valoare de 87.500 de lei.
Alte Proiecte
GreenACT
Construim o lume fără deșeuri prin proiecte educaționale în școli, companii și comunități locale.
PlantACT
Dăm naștere sau înființăm corpuri noi de păduri în toată România, pe suprafețe neproductive.
Află mai multe